Zi de zi

Teoria: Muzica în revers.

Am doușapte de ani. Ascult muzică de 20 de ani. În fapt nu-mi amintesc perioada în care nu am ascultat muzică. A existat, despre asta știu, însă nu o rememorez. Gîți. Am doușapte de ani și o teorie în privința muzicii mele.

Pe măsură ce îmbătrânesc, ”vârsta” medie a muzicii ce o ascult crește deasemnea. Asta-i teoria. Și acum, pentru știință, măsurători.
-Între…pula, 1996 și 2000, poate, ascultam grunge-ul proaspăt decedat și, poate, ceva OCS pentru că-mi sunau au Nirvana sau Pearl Jam. Așadar, eram oarecum în aceeași perioadă cu muzica ascultată. Dă-i sau ia-i unu-doi ani.

-Între 2000 și 2005, poate, ascultam noul val. Post punk, d-astea. Dar atât. Îmi explodau timpanele de tăt felul de trupe de garaj al căror nume începea cu ”The”. Între timp, 90 la sută dintre ăștia au ajuns main-stream: The Killers, The Kooks, Kasabian, Maximo Park șî a. Nota bene spune cum că accesul la muzicile astea frumoase îmi era facilitat de interneți (brand-new-discovery, de pe la începuții lui 2000) și MTV2, cel mai EPIC post de televiziune din istoria undelor radio!

-Din 2005 și până acum, playlisturile mele au început să se prezinte în revers fața de timpul actual. Adicătelea rar, dar foarte rar, găsesc dracului știe ce piesă nouă, p-acolo. În mare-mare parte, muzica actuală se rezumă la trupele descoperite acum 10 ani (ălea de mai sus, printre multe-multe-multe alte nume) și 75% muzică decedată. Grunge, Punk, Dark-core și Drum și Bass de la origini, heavy și hard tablă, alternative ușuratice de bun gust (hai, Foo Fighters, hai RHCP, hai alții) precum și liantul care-i leagă pe toți în aceeași oală: Nirvana.

Mai mult, am descoperit un nou gust ciudat și oarecum costisitor: cumpăr CD-urile audio ale trupelor din playlisturi. Cam fără excepție. Ce-mi pică-n mână. Am născut și un mic ritual, alături de un prieten: o dată, de două ori pe lună ne înfigem în Music Shop-ul de la Intercontinental sau în Cărturești și cedăm varii milioane de lei vechi contra CD-uri audio. Și observ cum că sună mai bine. Mai cald, mai relaxant. Mă trezesc la 8 ascuțit, în fiecare zi, arunc un CD în player, țîc pe play și cafea, cereale, e-mail-uri, trebi.

Și mai departe, îmi aleg concertele: a devenit un obieci ușor costisitor să ajung pe la un număr măricel de festivaluri, în fiecare an. Am ajuns, mai mult, să-mi programez concediile în jurul datelor festivalurilor pentru că taica-miu poate să pună murături și fără mine, cât sunt plecat la dracu-știe-unde, să văd dracu-știe-ce-trupe.
Mai mult (mult mai mult, eh), mă gîghilă plăcut la ureche iscaiva concerte ale trupelor de pe noul val însă mă încântă orgasmic, alea, concertele unor trupe de-o vârstă cu blocul în care locuiesc. Păi, par example, anul ăsta o să văz Megadeth, Metallica, Rammstein, Aerosmith, AC/DC, Greenday, Ozzy și OzzFestul, Muse ș. a.

Concluzia 2 și promisiunea 1: Peste 10 ani o să am grijă să postez (în Internetul 2.0, pe blogul 3.0, pula me) update-ul postului ăstuia. Dracu știe, poate că atunci o să ascult Elvis, Jerry Lewis, John Lee Hocker și Charlie Parker…

Leave a Reply