Zilele trecute vorbeam cu un amic, care imi spunea ca este fascinat de suicid, ca priveste acest act, nu ca unul de lasitate, ci ca unul de curaj. Deasemenea am regasit aceasta parere si la altii, cum ar fi pe scoala-de-psihologie.ro din care redau:
“Parca as mai explora un pic subiectul, oarecum morbid dupa gusturile unora. Insa pentru mine este fascinant! Motivul este simplu: a te sinucide nu este deloc un lucru usor (cine crede asta e prizonierul unui mit: cei care se sinucid fug de viata, sunt niste fricosi patentati si aleg calea usoara). Dimpotriva!”
Logica sau explicatia acestor oameni este aceea ca prin suicid invingi cel mai puternic instinct sadit in natura ta, si anume, instinctul de supravietuire. Pot spune ca este corect, insa de unde si pana unde infrangerea acestui instinct este un act de curaj!? Din contra. Acest instinct se infrange foarte usor in momentul in care tu nu mai faci nimic sa lupti pentru viata ta..deci implicit acest instinct, fie el prezent sau nu…fara un efort al omului este nul. Ori eu, in logica mea, nu pot numi lipsa unui efort de supravietuire, fie el de orice natura, un act de curaj. A fi indolent la ce se intampla cu viata ta nu inseamna curaj. Este foarte simplu sa mori. Sa dau exemple? Nu cred ca este cazul.
Cand recurge omul la actiuni suicidare?
Un sinucigas nu este neaparat un om cu tulburari mentale, insa in mod cert in momentul comiterii unui astfel de act, rationamentul nu mai este unul uman, firesc, ci este alterat de anumiti factori de natura fizica sau emotionala, care duc la disperare, sau la o durere coplesitoare.
Deasemenea sentimentul de suicid apare si la persoanele incapabile a trai in solitudine, atunci cand acstea nu mai au pe nimeni in jur, nu mai au prieteni, sau nu mai au famile.
Nu trebuie sa fugi de astfel de oameni. Trebuie sa ii ajuti. Exista fel si fel de preconceptii care spun ca omului care vrea sa puna in practica un suicid nu prea ai ce sa ii faci. Este total fals.
Cel care vrea sa comita un suicid are nevoie de afectiune, insa nu isi manifesta intentia doar pentru a capta atentie. Un om cu aceasta idee intiparita in minte poate oricand sa o puna in practica. Sentimentele acestor persoane, cu privire la viata si la moarte sunt amestecate, iar cand cel legat de moarte devine cel mai puternic, suicidul poate fi comis. Acesti oameni sunt oamei care in fapt nu vor sa moara, ci vor sa scape de durere, vor ca problemele lor sa inceteze, sau vor sa moara pentru ca au impresia ca prin prezenta lor creaza rau celor din jur. Deci practic, vor sa renunte la o lupta prin care sa dovedeasca lor si celor din jur, ca lucrurile nu stau asa, ca viata poate merge mai departe invingand toate problemele oricat ar fi ele de grave.
Nu va feriti niciodata sa discutati despre suicid. Este bine ca omului cu astfel de inclinatii sa i se prezinte rezultatele unui astfel de act.
Majoritatea sustin ca cred in Dumnezeu, la fel si eu. Nu, nu sunt un om crestin dupa dogme religioase, insa il privesc pe Dumnezeu ca acea divinitate ansamblu a tot ceea ce este bun, dragoste, iubire, pace, lumina, liniste, iertare, toleranta… Ori daca crezi in astfel de lucruri nu te poti gandi la moarte, la a iti lua viata.
Eu consider actul de suicid un act de lasitate, un act de egoism, si nicidecum de curaj.
Te sinucizi atunci cand tu nu mai vrei sa suferi, fara a iti pasa cata suferinta lasi in urma
Te sinucizi atunci cand tu crezi ca nu esti bun sau nu faci bine celor din jur, si nu tii cont de parerile lor prin care iti spun si arata ca tin la tine, ca te iubesc, si ca au nevoie de tine.(un egoism nascut din spiritul asertiv)
Te sinucizi cand spui “nu mai vreau, sau nu mai pot sa lupt cu viata” Moartea este sfarsitul vietii. Este greu sa lupti pentru a ramane cat mai mult in viata, insa este extrem de usor sa mori” Ori sa consideri din punct de vedere uman, si spiritual, incapacitatea sau lipsa dorintei de a mai lupta cu viata, si a alege moartea, care inevitabil intervine in viata tuturor, ca fiind un act de curaj, mi se pare nu numai o mare prostie, ci si o mare sfidare a ceea ce inseamna viata, si divinitatea care ti-a oferit acest drept.
Este pacat ca multi oameni de valoare in istoria omenirii au recurs la suicid. Si acestia, inainte de a comite fapta, din conservarea spiritului egocentric, asertiv, au descris actul suicidal ca unul de curaj. Tocmai pentru ca nu au vrut sa isi recunoasca slabiciunea dupa o viata plina, dupa o viata in care au creat valori, de teama ca aceste valori sa nu fie anulate in perceptia umana prin comiterea actului suicidal. Practic… sinuciderea este definita ca fiind curaj, pentru a conserva valorile lasate in urma lor.
Pacat.. Ce ar spune aceste valori, acesti intelepti, necontestabili ai omenirii, despre acei oameni care sunt singuri pe lume, si traiesc la chilie, in munti, pana la sfarsitul vietii? Despre acei oameni, care nu au maini, sau picioare, si nu pot face prea multe din punct de vedere material, in viata si totusi, trag de fiecare fir al vietii?. Exemplu un batranel care nu are picioare, insa zilnic se plimba prin oras, fara ajutor(zona unirii). Sau despre aceia care au boli terminale, si totusi se roaga pentru viata, si in unele cazuri se intampla minuni? Ce ar spune despre ei? Ca sunt lasi ca mai lupta? Ca nu vor sa renunte la viata oricum efemera!?
Eu personal, privesc suicidul ca incapacitate de adaptare la realitatile vietii umane, sau incapacitatea de a lupta cu problemele acesteia. Sau asa cum am mai spus un act de egosim “Nu vreau sa mai sufar eu, nu imi pasa daca altii sufera”
Trebuie retinut ca oricare problema din viata noastra, fie ea boala, fie de alta natura, este menita sa ne purifice spiritual. Cata vreme noi intrerupem procesul de purificare prin suicid, spiritul nostru trece in lumea cealalta murdar motiv pentru care, fie este trimis intr-o sfera a existentei , un fel de “purgatoriu spiritual” fie este trimis inapoi in lumea materiala pentru a relua ciclul de purificare, mult mai incarcat de aceasta data.
Cand nu ai prieteni, nu renunta sa ii mai cauti, fii curajos, fii curajoasa. Moartea nu poate fi cautata, este mereu la un pas de noi.
Cand crezi ca faci grea viata altora, fie ca este confirmat sau infirmat de ceilalti, cauta sa fii curajos, sau curajoasa, si sa lupti cu tine, pentru a face o schimbare si a face bine celor la care tii. Moartea nu este o solutie. Moartea este inevitabila oricum, atunci cand toate resursele de viata sunt epuizate. Ori cata vreme mai poti face ceva, lupta!!! Daca alegi suicidul, patezi sufletul tuturor celor la care tii si care tin la tine, cu acest pacat. Implicit iti faci tie rau, sau lor.
Cand crezi ca nu mai poti indura durerea, curajul inseamna sa ti-o asumi si sa mergi mai departe. Moartea va veni singura la momentul potrivit.
Zambeste zi de zi indiferent de probleme, si acestea vor fi radiate de puterea energiei tale!
