Nici nu stiu daca este corect folosit termenul. S-ar putea sa fie ca-n cazul alcoolicilor, iar mai exact si mai aproape de realitate ar fi sa spun ca sunt abstinenta de un an si trei luni. In cele ce urmeaza, imi voi spune asadar punctul de vedere neuitandu-mi propriul trecut de fumatoare, care n-a fost deloc unul scurt, si amintindu-mi mereu raportarea trecuta. Acum, voi puteti sa-mi acordati prezumtia de buna-credinta sau sa mi-o negati. Alta sansa decat sa ma credeti pe cuvant nu am.
Acestea fiind zise, sa purcedem: sustin ideea spatiilor publice inchise in care fumatul sa fie interzis. Si o sustin de multi ani, de cand aveam dificultati in a gasi un loc in care sa se poata respira acceptabil si in care sa-mi pot duce la masa prietenii straini. Acum, au mai aparut localuri pentru nefumatori sau localuri in care impartirea celor doua spatii sa fie si de facto, nu doar de iure. In urma cu cativa ani insa situatia era critica. Ca nefumator care chiar avea intoleranta la fum, erai obligat sa mananci acasa.
Acum, mi-e greu sa-nteleg vehementa celor care se opun interzicerii fumatului in locuri publice inchise, de tipul barurilor si restaurantelor. Oricat ai fi de impatimit si de adancit in viciul propriu, nu ai cum sa nu iti dai seama ca avem un caz clasic de libertate a noastra care limiteaza libertatea altora si ca fumatul reprezinta un viciu, nu un drept fundamental, viciu pe care societatea il poate tolera mai mult sau mai putin si ca, nefiind vorba de o necesitate, ii poate impune limite. Asa cum o face cu consumul de alcool, de pilda. Poti bea cat vrei si face ce-ti trece prin cap apoi atata timp cat acest comportament nu este pasibil de a reprezenta un pericol pentru siguranta altora.
Nu am sa ma apuc acum sa sustin ca si fumatorilor le va aduce beneficii, ca vor fuma mai putin, ca vor economisi bani, ca vor fi mai sanatosi etc din simplul motiv ca mi s-ar parea ipocrit si lipsit de relevanta, iar o asemenea abordare nu ma intereseaza.
Faptul ca e necivilizat sa permiti ca un viciu sa blocheze sau sa le ingreuneze altora accesul la anumite servicii mi se pare atat de evident incat, in mod normal, nici nu mai trebuie argumentat. E ca si cum ar trebui sa explic de ce nu e ok sa mergi prin restaurante dand cu spray cu miros de fecale, luat de la raionul de cadouri haioase.
Ii mai aud pe altii sustinand ca ar trebui ca patronii de cafenele, restaurante etc sa poata decide ei insisi carui segment de public i se adreseaza si sa-si organizeze stabilimentele in consecinta pe motivul des invocat al libertatii conferite de statutul proprietatii private. Aici se cuvine sa repetam ceea ce s-a mai spus de nenumarate ori: cand facem diferentierea public/privat nu ne referim la tipul proprietarului stabilimentului, daca-i de stat sau persoana particulara, ci la adresabilitatea respectivului local. Din acest motiv, nu poate fi «dupa cum vor muschii patronului», ci dupa legislatia in vigoare.
In ultima instanta, opozitia pe care populatia o face unei astfel de masuri arata cat de mare e lipsa de empatie a noastra, ca societate. Acum cateva seri am participat la o lectura intr-un loc in care se fuma. La masa, eram in jur de 10 persoane. Pana la sfarsit am rezistat 5, iar scriitorii invitati tot tuseau in timp ce citeau desi unii dintre ei sunt fumatori. Restul iesisera afara, pe terasa. Ca abstinenta cu un trecut deloc neglijabil, asa cum v-am spus deja, am rezistat. Deh, experienta! Dar de ce o iesire in oras trebuie sa se transforme, pentru din ce in ce mai multi oameni (caci Romania va urma, cel mai probabil, trendul din Occident, din ce in ce mai multi oameni lasandu-se fumat), in sustinerea unei probe de anduranta?
Dincolo de orice dezbatere, de argumente, ramane pasarea pentru cel de langa tine. Te intereseaza si confortul lui sau doar vesnica ta (pseudo)libertate schioapa? Problema e simpla si se reduce la echilibrul intre egoism si generozitate. Dincolo de asta, totul e retorica.