Zi de zi

Bunele creștine

Manifest:
1.Bunele creștine nu devin, ele se nasc!
2.Bunele creștine nu se fut în cur, cu atât mai puțin în pizdă, până la noaptea nunții.
3.Bunele creștine postesc, atunci când trebuie. Țin chiar și post negru.
4.Bunele creștine nu se îmbracă provocator.
5.Bunele creștine nu întroc capul după bărbați pe stradă.
6.Bunele creștine nu înjură, nu scuipă, nu fumează și nu beau.
7.Bunele creștine fac semnul crucii atunci când trec pe lângă un lăcaș de cult.
8.Bunele creștine se duc la biserică duminica.
9.Bunele creștine nu spală, nu gătesc și nu curăță jeg în ziua sfântă de duminică.

Adaptare:

1.Bunele creștine sunt forțate, încă din pruncie, să nu-și nască întrebări. Ele doar respectă canonul și porunca.
2.Cel puțin 90 la sută dintre Bunele creștine se fut. Atât în pizdă cât și în cur. În deosebi în gură. Rareori recunosc acest fapt.
3.Bunele creștine salivează precum aurolacul în fața patiseriei la vederea oricărei prăjituri sau căcat dulce, gustos, chiar în mijlocul postului. O mare parte dintre ele sug bomboane Solano în post. Că-s șugărfri.
4.Bunele creștine poartă haine croite de așa natură încât să poată fi îndepărtate foarte ușor, de cele mai multe ori cu o singură mână. Asta pentru că bunele creștine, ca orice altă femeie, aleargă în urma sfintei Puli precum africanul Bolt în urma recordului mondial la 100m viteză.
5.Bunele creștine nu întorc capul după bărbați, pe stradă. Îi privesc atent din timp, fix cât este nevoie pentru a ajunge acasă cu material pentru sfânta masturbare.
6.Bunele creștine nu înjură, corect. Atunci când aud o înjurătură în public, aruncă un pios ”Iiii, doamne, ce-a spus ăla/aia?!?”. În particular, stau cu metaforica* pulă în gură mai des și mai vârtos decât suporterul stelist pe Ghencea, la Peluză. Bunele creștine nu beau și nu fumează. Decât la ocazie, la serbările corporatiste**
7.Bunele creștine fac semnul crucii atunci când trec pe lângă un lăcaș de cult. În același timp, 90 la sută dintre bunele creștine se gândesc la orice altceva decât la simbolismul gestului: Căcaturi de la Fornetti, pulă, costul cartelelor de metrou, pulă, intervalul de succedare al 137-ului, pulă, numărul de zile de post rămase, pulă…
8.Se duc la biserică duminica alături de alte bune creștine. În pauză (îmi imaginez că predica aia are și ceva pauză, ca la fotbal) discută cu celelalte bune creștine despre căcaturi de la Fornetti, costul cartelelor de metrou, 137, zile de post. În intimitate discută despre pulă.
9.Bunele creștine nu mișcă nici măcar un dejt în ziua de duminică. Pentru că, în 90 la sută dintre cazuri, sunt niște putori.

*În peste 90 la sută dintre cazuri pula se regăsește în gura bunelor creștine în cel mai practic mod cu putință.
**Serbările corporatiste, într-un post viitor.

Leave a Reply