Păi bătea unu în ușă, azi-dimineață, pe la 8 și-un pic. După ce a bătut în ușă s-a apucat de apăsat în butonul de la sonerie. Și am cedat. Am deschis. La 8 și-un pic. Imaginea ce mă aștepta dincolo de prag era una parcă desprinsă din cel mai grețos serial românesc despre vecinii de la bloc: o tulumă de om, trecut de 50 de ani și 150 kg, chel, nebărbierit, îmbrăcat într-o salopetă pe care scria Distrigaz Sud, cu o ditamai pată de ceva nedefinit, dar maro, pe partea dinspre pantaloni, o cutie cu ceva scule, îmi imaginez, și o legitimație legată de gât, care mă notifica pretențios cum că am de-aface cu ”Dl. Dumitru Tănoiu, Specialist Intervenții și Reparații, E-ON România”. Dar nu era singur, observ, după ce dau un pan&scan în partea dreaptă a imaginii: alături ședea o piticanie de om, trecut de 75 ani, îmbrăcat într-o deloc subtila pijama albastră, acoperit de un palton a-la detectivul Columbo, cu o scobitoare discret înfiptă între buze, ținând la piept un caiet studențesc pe care stătea scris cu litere mari: Bloc B2A, Intervenții Gaze.
”Să trăiți, Marian, de la asociație sunt, am venit cu nea Mitică de la gaze să facă o verificare la țeavă, la matale!” Am mormăit ceva în direcția și futu-ți gura mă-tii de dinozaur, fix la 8 de matin vă găsirăți să mă controlați de gaze? și le-am făcut semn să intre în coteț. Marian de la asociație întreabă unde-i bucătăria, îi arăt direcția generală ”încolo” și mă retrag către baie spunându-i să-și facă treaba cât mă spăl și chestii. Și am purces la a mă înfrumuseța respectiv pișa, preț de ceva 15 minute. Când am ieșit din baie, m-am dus țintă spre bucătărie să vad ce căcat fac ăia doi p-acolo, pe la țeavă. Nu de alta dar mi-era frică să nu ne arunce în aer Mitică de la Gaze. Din pragul ușii de la bucătărie imaginea servită de cei doi mi-a întors stomacul pe dos și m-a făcut să exclam un: Să-mi bag pula!
Mitică, tipul cu gazele stătea aplecat către aragazul meu, cu ceva uneală în mână, meșterind pe la țevile respective, complet ignorant asupra faptului că pantalonii îi părăseau, încet, curul, oferindu-mi gratuit o vedere din primul rând la filmul ”Bucile: Mai mult păr”. Marian de la asociație stătea aplecat asupra ăstuia, cu mâna stângă sprijinită pe umărul Miticului: Nea Mitică, e bună treaba acolo? Răspunsul lui Mitică avea să-mi creeze și mai multă confuzie: Da, dom’ președinte, nu-i spărtură! Președinte? PREȘEDINTE? CE PULA MEA ZICE ĂLA? Îmi dreg vocea și întreb ușor speriat: Mă scuzați, președinte? Marian, candidatul manciurian, răspunde cu aplomb și mândrie: Da, sunt președintele asociației de proprietari d-acilișea, din bloc. Da și de la scara ailaltă!
Redus la tăcere în fața somității Marian, Președintele, înghit în sec și aștept ca mica mea trezire prea-matinală și mult-prea-psihedelică să se sfârșească, lucru ce se și întâmplă după vreo 10 minute și 2 procese verbale semnate. Împăratul și prim-cavalerul gazelor pleacă spre ceilalți supuși iar eu rămân în mijlocul holului, scărpinându-mă în cur, întrebător: Eu am votat cu ăsta, bă?
