Uncategorized

Despre prietenie

In anii 60 si mai ales in cei sapte ani pe care i-am trait la Paris, el a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei si totodata mi-a fost un fel de model si de mentor. Lui i-am dat sa-mi citeasca in manuscris primul roman, asteptandu-i verdictul cu emotia unui incepator. () Cred ca mult timp am scris de parca el m-ar fi supravegheat, simtindu-i ochii incurajatori sau critici, peste umarul meu. Ii admiram viata. Ritualurile, maniile si obiceiurile, simplitatea si limpezimea prozei sale si acea aparenta cotidiana, casnica, glumeata pe care o adoptau temele fantastice in povestirile si romanele sale.

Scrisul lui Cortazar

prietenie

In lumea lui Cortazar, jocul isi recapata acea vitalitate pierduta, de activitate serioasa, practicata de adultii care au nevoie de ea pentru a scapa de nesiguranta si de panica in fata unei lumi de neinteles, absurda si plina de pericole. E adevarat ca personajele lui se amuza jucandu-se, dar adesea sunt distractii periculoase care pot genera cumplite revelatii, alienarea sau moartea.

Dar vorbesc despre joc si in realitate ar trebui sa folosesc pluralul. Pentru ca in cartile lui Cortazar se joaca autorul, se joaca naratorul si se joaca cititorul, obligati fiind de afurisitele capcane care-i pandesc cand dau pagina. Si este, fara indoiala, extraordinar sa vezi cum incepi brusc, printre prestidigitatiile lui Cortazar, sa parodiezi statuile, sa culegi cuvinte din cimitir (dictionarele academice) pentru a le insufla viata cu umor ori sa sari intre cerul si infernul sotronului.

In povestirile sale, Cortazar n-a experimentat: el a gasit, a descoperit, a creat ceva nepieritor.

In lumea cortazariana realitatea banala incepe sa se fisureze, abia perceptibil, si sa cedeze unor presiuni ascunse care o dirijeaza spre miraculos fara a o precipita cu totul in el ci mentinand-o intr-un fel de stare intermediara, intr-un teritoriu tensionat si deconcertant in care realul si fantasticul se suprapun fara a se incorpora unul in celalalt. Aceasta este lumea din Funigei, din Scrisori de la mama, din Armele secrete, din Usa condamnata si din atatea alte povestiri cu o solutie ambigua, care pot fi interpretate deopotriva ca realiste sau fantastice fiindca ceea ce este extraordinar in ele tine fie de fantezia personajelor, fie de miraculos.

Pasaje din Cat de mult o iubim pe Glenda, editura ALLFA, 1998 (prefata lui Llosa)